Ferma de frumusețe: o activitate neconvențională

care li se ridică din frunte și se îndreaptă spre cer, apoi li se încovoiază înapoi spre bot. Altele au coarne rupte ori răsucite în forme ciudate. Fiecare corn este unic precum o amprentă, personal precum o fizionomie. Și, cel mai important, fiecare corn este încă acolo.

– toată lumea îi spune Fred – este al doilea bariton din corul local din localitatea învecinată Rechberg și, mai presus de orice, este un fermier pasionat. „Dacă întrebi copiii care este primul lucru care le vine în minte atunci când se gândesc la o vacă, ei îți vor zice că mănâncă iarbă, au coarne și își petrec ziua pe câmp cu vițeii lor,” spune el. „Și acest lucru,” continuă el, dând din cap aprobator, „este tot ce îți trebuie.” În grajdul din spatele său se aud vacile de lapte mugind – iar animalele știu ce urmează să se întâmple. Au devenit neliniștite, pentru că este aproape ora șapte dimineața și urmează să fie mulse. Vacile din mintea copiilor au însă foarte puțin de-a face cu realitatea: cele mai multe nu au coarne, în primul rând, și își petrec foarte mult timp în grajd, mâncând nutreț concentrat și fiind separate de vițeii lor la o zi după fătare. Vițeii primesc un înlocuitor de lapte pentru că, în ciuda faptului că ei sunt necesari pentru ca vacile să dea lapte, aceștia se află totuși într-o competiție cu consumatorii umani.

spune Rutschmann. La ferma lui Fred, Hof Gasswies din Klettgau-Rechberg, sistemul este cel care trebuie să se adapteze la animale și nu viceversa. Fred și soția sa Sylvia, arhitect peisagist, administrează o fermă organică din sud-vestul Pădurii Negre; Elveția se află la o depărtare de un kilometru-doi.

De mai bine de zece ani, familia Rutschmann lucrează la ceea ce a devenit cunoscut ca o „creștere aplicată a vițeilor, în strânsă conexiune cu mamele lor” – ceea ce înseamnă că vițeilor li se permite să stea cu mamele lor după fătare și să bea lapte de la ele; la început, toată săptămâna, apoi din când în când pe perioada următoarelor trei luni. Separatoarele din grajd se deschid de câteva ori pe zi. Dar și când sunt închise, animalele tot se pot vedea, mirosi, linge și atinge cu botul. Vacile sunt mulse în acest timp, dar nu complet. Le mai rămâne destul pentru a-și hrăni vițeii, care sunt mai apoi mutați lângă mame adoptive pe pășune, unde pot continua să bea lapte, dar încep să mănânce și iarbă.

este inspirată din modelele comportamente naturale ale bovinelor. Aceeași metodă se aplică și reproducerii animalelor: aici nu există inseminare artificială, taurul este păstrat mereu la vedere pentru a ne asigura ca tropăitul copitelor este auzit. Asta înseamnă că, spre deosebire de fermele convenționale, Hof Gasswies nu produce viței decât primăvara; dacă nu se intervine, vacile fată doar la începutul anului. Iarna, vacile gestante sunt ținute în interior, unde este cald și uscat. Cu puțin timp înainte să fete, ele nu mai dau lapte, fiind scoase din schemă.

Ai putea fi surprins să afli că această metodă de creștere a animalelor plasează familia Rutschmann într-o zonă gri în ceea ce privește legea germană; producătorii de lactate se supun încă prevederilor primului paragraf din „Legea Laptelui și Grăsimilor” intrată în vigoare la data de 15 mai 1931, care definește laptele ca fiind „produsul mulsului integral și regulat al ugerelor uneia sau mai multor vaci, rezultat din unul sau mai multe mulsuri, bine amestecat, fără aditivi și fără îndepărtarea vreunei componente.” Ugerele de la Hof Grasswies nu sunt însă mulse nici integral, nici regulat, astfel încât laptele nu este, oficial, lapte. Până la urmă însă, zonele gri nu sunt zone gri degeaba și nimeni nu verifică în ce măsură respectă familia Rutschmann această prevedere. Până acum, de altfel, nimeni nu a încercat să îi oblige să o respecte.

scăderea sezonieră a producției de lapte și păstrarea relațiilor dintre vacă și vițel înseamnă că, în ciuda faptului că vacile nu au nevoie de nutreț concentrat în timpul iernii, ferma întâmpină unele probleme: întreaga industrie a laptelui este setată pe o creștere continuă a producției, astfel încât, dacă oferi vacilor mai mult timp (cu vițeii lor), mai mult spațiu (pentru coarne) și o viață mai lungă (pentru sănătatea și bunăstarea lor), obții mai puțin lapte. Prin comparație, o vacă a familiei Rutschmann produce în medie 3500 de litri pe an, în timp ce o „turbovită”, crescută special pentru asta, poate produce cu ușurință 10.000 de litri pe an. Ceea ce prețul laptelui nu reflectă însă este impactul pe care îl are această activitate industrială asupra ecosistemului sau, cu cuvintele lui Rutschmann: „Ne-am decis să investim în biodiversitate mai degrabă decât în creștere economică.”

presupune ca vacile să fete de-a lungul întregului an, iar vitele trebuie să producă lună de lună cât mai mult lapte posibil. Pentru ca acest lucru să se poată întâmpla, iarba trebuie tunsă de mai multe ori pe an, mai înainte de a da în floare, astfel încât conținutul de proteine să rămână ridicat. Din această cauză însă, pășunile nu mai atrag insectele. În schimb, când vacile familiei Rutschmann fată la sfârșitul primăverii sau începutul verii, cea mai bună iarbă din an este bine crescută și de abia le așteaptă, fiind exact cum le trebuie vacilor. Această iarbă nu trebuie cosită permanent, pentru că animalele nu mănâncă decât atât cât le trebuie; astfel, iarba poate înflori, ceea ce înseamnă că atrage mai multe insecte, mai multe păsări cântătoare și mai puțini dăunători în livezile de la Hof Gasswies.

aceasta a primit mai multe premii de inovație. „Acest lucru indică măsura în care agricultura modernă și-a pierdut legătura cu natura,” susține Rutschmann, îndreptându-se spre spațiul de muls. Elli, în vârstă de 4 ani și jumătate și cu o greutate de aproape 800 de kilograme, îl așteaptă deja. Vaca este din rasa Bălțată de Simmental, o rasă cu scop dual, care dă lapte bun, dar este bună și pentru carne. La Hof Gasswies, toate cele 44 de vaci de lapte au un nume și o personalitate distincte. Ea este Julia, o vacă rezistentă în vârstă de 14 ani. Marianne are opt ani și are o voință foarte puternică. Regina are șapte ani și e foarte sperioasă, în timp ce Coco, în vârstă de trei ani, e tare relaxată. Apoi mai este și Elli, bineînțeles, care este o încântare.

spune Sylvia Rutschmann. Vacile își pot urma modelele comportamentale sociale naturale, suferă mai puțin de pe urma stresului și – în consecință – se îmbolnăvesc mai rar. Acest lucru reduce costurile cu veterinarii și înseamnă că nu trebuie să mai cumpărăm nutreț suplimentar pentru viței. Laptele de la ferma familiei Rutschmann are tot ce le trebuie vițeilor și li se oferă la o temperatură potrivită pentru sistemul lor digestiv sensibil. În timp ce Sylvia explică, se aude un zăngănit dinspre grajd. Știind exact ce înseamnă, Sylvia se ridică și se îndreaptă spre grajd: vacile încearcă să deschidă poarta pentru a ieși la păscut. Când ajunge la grajd, poarta este pe jumătate deschisă. Sylvia își agită brațele ca un semnalizator pe o pistă aeriană, iar vacile se dau în spate – doar pentru a se întoarce spre ea pentru a primi mângâieri.