Agricultura Naturală: Mai puțin înseamnă mai mult

purtând o tunică de pânză albă și având riduri de expresie de la prea mult râs, Masanobu Fukuoka aducea mai degrabă cu un vrăjitor din cărțile de povești. Acestea fiind spuse, trebuie subliniat că acest fermier și microbiolog japonez care a scris „The One Straw Revolution” ar putea fi considerat un magician, dat fiind că a propus conceptul unei „agriculturi naturale” care a fascinat oamenii de știință și experții din domeniu timp de aproape un secol cât a trăit. Acest concept propus de el a continuat să atragă atenție, la nivel internațional, și după moartea sa din 2008.

Teoria sa șochează prin simplitatea cu care frizează banalul: „Natura are capacitatea de a se auto-conserva”. În opinia lui Fukuoka, natura, ca un sistem închis, nu necesită implicarea omului în niciun fel. Continuarea firească a acestei idei este că, dacă lăsăm natura să-și vadă de drumul său, păstrând balansurile biologice naturale neatinse, agricultura ar necesita un efort și niște investiții mai reduse; asta în timp ce sistemele noastre sunt construite pe premisa că o productivitate mai mare se traduce printr-o eficiență crescută, o idee care a transformat fermele prezentului în niște afaceri comerciale ultra-performante, ideile lui Fukuoka dau peste cap însăși fundația logicii economiei de piață libere.

Natura oferă direcția

Adaptându-ne la legile naturii - de pildă, combinând în mod specific două specii diferite de plante - Fukuoka a reușit să dubleze recoltele pe un petic de pământ anume, fără să fie nevoie să are pământul între recolte. Cu alte cuvinte, acesta a făcut fix opusul față de ce se obișnuiește încă de la revoluția industrială, înlocuind monocultura cu biodiversitatea și îngrășământul pe bază de chimicale cu îngrășământ natural rezultat din rămășițe de origine animală (oase pline de proteină, coji de ouă, organe de pește, fructe, excremente, dar și gunoi menajer organic).

Conform lui Fukuoka, utilizarea pe suprafețe extinse a îngrășământului sintetic este contraproductivă căci atacă ciclurile nutritive ale plantelor: semințele care germinează într-un pământ natural pot profita de nutrienți găsiți în sol, dar din momentul în care acestea au nevoie de ajutorul omului pentru a crește și a se dezvolta, plantele își pierd abilitatea de a supraviețui singure și sunt mai expuse la infectare; odată ce devin tot mai dependente, în procesul de creștere, de fertilizatori, plantele încep să se „obișnuiască” cu aceste substanțe și să le prefere în dauna proteinelor naturale din sol.

În analiza lui Fukuoka, plantele se aseamănă omului în sensul în care acestea au nevoie de o cantitate precisă de hrană în fiecare etapă a evoluției lor; iar dacă nu primesc ceea ce au nevoie în momentul potrivit, plantele devin fragile în fața dăunătorilor și nu se mai dezvoltă într-o manieră sănătoasă. În agricultura propusă de microbiologul japonez nu este nevoie de pesticide sau de insecticid, care sunt la tot pasul în agricultura obișnuită deoarece microorganismele, așa cum este bacteria responsabilă cu fotosinteza, dar și bacteriile lactice și cele de drojdie se ocupă de această sarcină în locul substanțelor sintetice.

Chiar și buruienilor li se poate veni de hac cu ajutorul unui truc simplu: folosindu-se de trifoiul alb, lăsat să crească peste tot pe recolta sa, Fukuoka a observat că alte specii dăunătoare au fost „date la o parte”, iar solul a fost îmbogățit cu nitrogen în același timp. Agricultura sa a fost mereu bazată pe această acțiune pe mai multe paliere, țintind concomitent evitarea inundării solului, dar și a erodării acestuia și a nivelului de oxigen din aer.

„Scopul final al agriculturii este reprezentat de cultivarea și perfecționarea omului”. Fukuoka a considerat că agricultura înseamnă mai mult decât o manieră de a obține hrană, fiind o adevărată astetică și o filozofie a existenței. Pentru el, agricultura era strâns legată de un stil de viață holistic, iar ținta sa, de „perfecționare a omului”, avea să ajute și natura. Un alt element-cheie al „agriculturii naturale” susținute de acesta era că, practicând-o, fermierii puteau să se emancipeze, rupându-se de cooperativele din agribusiness; înlocuind astfel și nevoia de echipamente tot mai scumpe și care consumă tot mai multe resurse pentru a funcționa, culturile naturale urmează legile naturii și nu utilizează decât multiplele daruri și pârghii ce ne sunt deja oferite - gratis: soarele, apa, aerul, solul, căldura, microorganismele și enzimele.

Fiecare formă de viață face parte dintr-un ciclu complex de nutrienți care trec prin diverse forme de-a lungul existenței, reciclându-se și transformându-se treptat în alte resurse: cu alte cuvinte, natura este o colecție de sisteme complicate care n-ar fi putut să fie concepută de mintea vreunui om.

Astăzi, la aproape 40 de ani de la publicarea cărții „The One Straw Revolution” (Revoluția unui singur spic), agricultura naturală nu se practică doar în Japonia, ci în toate colțurile lumii, cum ar fi în Republica Coreea, Malaezia, Singapore, Vietnam, Thailanda, Mongolia și Filipine. Principiile acestea sunt, în fond, aplicabile oriunde în lume.

Expertul pe teme de agricultură sustenabilă a ONG-ului Greenpeace, Christine Huxdorff, susține că Fukuoka este „printre cinci cele mai importante figuri în susținerea și dezvoltarea agriculturii organice”. Ideea lui Fukuoka cum că natura este perfect capabilă să se susțină și să se conserve prin ea însăși este foarte importantă, conform lui Huxdorff: „Filozofia sa reduce importanța și implicarea omului la minimum, ceea ce contrastează cu agricultura tradițională: chiar și frunzele verzi ai plantelor de cartofi sunt stropite înainte de a fi culese pentru a ușura totul”.

În opinia lui Huxdorff, agricultura ar trebui să se practice înr-o manieră holistică, „iar asta include și înjumătățirea producției și consumului de carne până în anul 2050, pe lângă scoaterea din uz a pesticidelor și insecticidelor chimice. În plus, irosirea mâncării trebuie redusă drastic”. În principiu, toți oamenii trebuie doar să semene și să culege și, deci, nu este surprinzător că „agricultura naturală” după „Metoda Fukuoka” este numită și „agricultură cu mâinile-n sân”. Iar acesta este și scopul: dacă nu facem nimic (care este ne necesar), rezultatele vor fi evidente printr-o recoltă mai bună.